Acasa             Autori             Categorii             Cautare     

MAXIME SI CUGETARI ANONIME

Niciodată nu accepta sfatul cuiva care nu a avut problemele tale.
Orice prost poate ști. Scopul este să înțelegi.
Plictiseala lungește ziua și scurtează viața.
Dacă nu riști niciodată nimic, riști chiar mai mult.
Trebuie să trăim și să creăm. Să trăim până la lacrimi.
Haideți să trăim în așa fel, încât atunci când vom muri, și dricarul să ne plângă.
Toate religiile sunt întemeiate pe teama celor mulți și pe istețimea câtorva.
Ultima dovadă de omnipotență a lui Dumnezeu este că nu trebuie să existe pentru a ne salva.
Există o singură religie, totuși există sute de versiuni ale acesteia.
Totul ar trebui să fie cât mai simplu cu putință, însă nu mai simplu de atât.
A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare înțelepciune.
Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare.
Când statul nu plătește profesorii, copiii sunt cei care vor plăti.
Singurul lucru mai rău decât să fii vorbit pe la spate este să fii ignorat total.
Norocul se citește în palmă, gândurile se citesc în ochi.
Cel care întreabă este prost pentru 5 minute, dar cel care nu întreabă rămâne prost pentru totdeauna.
Cea mai ștearsă cerneală este mai bună decât cea mai bună memorie.
Nudurile din arta plastică nu sunt atât de frumoase ca niște broaște râioase.
Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuți.
Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală.
Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă.
Școala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă.
Fiecare individ ajunge la plăcere pe cont propriu.
Când un om este mai presus de ceilalți și nu vrea să rămână singur, trebuie să coboare el la ei; ceilalți nu se vor ridica niciodată până la el.
Este mai dificil să distrugi o părere greșită decât un atom.
Iubim să fim îndrăgostiți, acesta este adevărul.
Când poți spune de ce iubești o femeie, nu o iubești cu adevărat.
Accept să fiu ultimul om, dacă a fi om înseamnă să semeni cu ceilalți.
Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.
Viteazul privește pericolul, cutezătorul îl caută, nebunul nu-l vede.

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151152153154155156157158159160161162163164165166167168169170171172173174175176177178179180181182183184185186187188189190191192193194195196197198199200201202203204205206207208209210 211 • 212213214215216217218219220221222223224225226227228229230231232233234235236237238239240241242243244245246247248249250251252253254255256257258259260261262263264265266267268269270271272273274275276277278279280281282283284285286287288289290291292293294295296297298299300301302303304305306307308309310311312313314315316317318319320321322323324325326327328329330331332333334335336337338339340341342343344345346347348349350351352353354355356357358359360361362363364365366367368369370371372373374375376377378379380381382383384385386387388389390391392393394395396397398399400401402403404405406407408409410411412413414415416417418