Acasa             Autori             Categorii             Cautare     

MAXIME SI CUGETARI ANONIME

Nu există tragedie, ci inevitabil. Totul are o rațiune: va trebui doar să deosebești ce este trecător și ce este absolut.
Când nu mai ai speranță n-are rost să-ți irosești puterile luptând cu imposibilul.
Trebuie să știm când se încheie o etapă din viața noastră. Dacă te încăpățânezi să rămâi mai mult decât e necesar, pierzi bucuria de a trăi și sensul vieții.
Dacă îți era luată această unică libertate, cea mai importanta dintre toate, și anume libertatea de a te izola la nevoie de ceilalți oameni, atunci toate celelalte libertăți nu valorau nimic. Atunci viața nu mai avea sens. Atunci era mai bine să fii mort.
Cine ar fi crezut că o să-mi placă să lăcrimez! Că-l voi iubi pe cel ce îmi va dovedi că nu sunt decât un prost!
Fiindcă iubirea îi era întunecată, i se trezi virtutea.
Fără egalitate nu se poate iubi.
Se simțea ispitit să înțeleagă, dar nu îndrăznea.
Perversitate de femeie! Ce plăcere, ce instinct le împinge să ne înșele?
Dragostea te-a luminat și te-a orbit în același timp.
A asculta înseamnă a te supune.
A început să moară, cu mult timp înainte de a se naște; după moarte, într-adevăr, va vedea lumina! Biografia încheind-o în posteritate: ca orice... capodoperă!
Biografia i s-a agravat până la destin!
Viața – drumul dinspre idee spre concretizări.
Viața – un drum pe mai multe căi spre moarte.
Viața – o boală incurabilă trăită benevol.
Viața – materie între ardere și moarte.
Viața – Ce scurt miracol! Ce lungă această zbatere!
Dragostea - efortul continuu pentru a înțelege că ai alergat ani degeaba... simțind că la capăt e sufletul celuilalt.
Carnalul - ceea ce un bărbat sau o femeie simte că i se cuvine și cere, iar celălalt trebuie să se conformeze (accepte)?!... Mâlul în care eșuează și cea mai puternică dragoste.
Pereții netezi ai speranțelor, muchiile piezișe, colțuroase ale deznădejdii... suișul-coborâșul materiei însuflețite - existența...
Am ieșit din mine. Prea mult mă grăbeam spre moarte...
Înlănțuit de soartă se naște omul, dependent de înconjur precum pământul de Univers.
Te iubesc, pentru că nu ești mai cuminte decât mine!
Doi inși care se iubesc cu adevărat nu mai sunt oameni.
Poezia, proza - rana care se redeschide în sufletul cititorului.
M-a copleșit melancolia din cauza răutății - tu m-ai ridicat, m-ai scuturat de praf și mi-ai redat încrederea și speranța.
Îți place să auzi despre lucrurile obișnuite din viața mea. Doar pentru că e vorba de mine. Sunt recunoscătoare - ești un public minunat!
Îți mulțumesc că știi când să păstrezi tăcerea. Și când să mă ții pur și simplu de mână.
Cei cu adevărat buni nu te întreabă dacă vrei să-ți care sacoșele grele.

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151152153154155156157158159160161162163164165166167168169170171172173174175176177178179180181182183184185186187188189190191192193194195196197198199200201202203204205206207208209210211212213214215216217218219220221222223224225226227228229230231232233234235236237238239240241242243244245246247248249250251252253254255256257258259260261262263264265266267268269270271272273274275276277278279280281282283284285286287288289290291292293294295296297298299300301302303304305306307308309310311312313314315316317318319320321322323324325326327328329330331332333334335336337338339340341342343344345346347348349350351352353354355356357358359360361362363364365366367368369370371372373374375376377378379380381382383384385386387388389390391392393394395396397398399400401402403404405406407408409410411412413414415416417418