Acasa             Autori             Categorii             Cautare     

MAXIME SI CUGETARI ANONIME

Inima omului, în primele săptămâni ale vieții embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor și de-abia pe urmă coboară mai jos, despărțindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima și creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul și mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâșie inima.
Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul să ai un contract de închiriere și să fii locatarul ei. Trebuie să-i plătești foarte regulat chiria, altfel ești evacuat foarte repede.
Te vindeci așa cum te consolezi: nu ai în suflet atâta simțire încât să poți plânge și să poți iubi la nesfârșit.
Pesimistul este acela care completează integrame cu creionul, iar optimistul, cu pixul.
Nu există om care să aibă dreptul de a-i disprețui pe oameni.
Iubirea este ca febra, ea se naște și se stinge fără ca voința să aibă cea mai mică contribuție.
Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.
Viața este scurtă și dacă tot nu o putem lungi, atunci să o facem lată!
Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-și găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreața nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.
Energia urii n-o să te ducă nicaieri, dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuși să-ți transforme viața în mod pozitiv!
Iubirea este singurul lucru care activează inteligența și creativitatea, care ne purifică și ne eliberează.
Fiecare fotografie are povestea ei, iar fiecare poveste este o frântură dintr-o mare poveste... cea a sufletului meu.
De ce te găsesc doar atunci când renunț să te caut? Și de ce când te caut nu mă regăsesc în nimeni și nimic?
Visele sunt o proiecție a realității, iar realitatea o proiecție a viselor.
El m-a insultat, el a râs de mine, el m-a bătut. Atâta timp cât cineva păstrează astfel de gânduri, propria sa mânie nu încetează.
Dacă te porți urât la tinerețe, vei muri cu tristețe.
Feriți-vă de orice se pare rău.
În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că are cu ea pedeapsa; și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste.
Fabricantul de săgeți se străduiește să facă săgeți drepte: de asemenea un om înțelept urmărește să-și păstreze gândirea dreaptă.
Viața – un scenariu cu salturi și reveniri, în care fiecare își acceptă rolul de a trăi cu un fel de știință a cunoașterii sau imposibilității scrierii lui.
Credința – crezul în succesul acțiunilor noastre – element fără de care mergem mult timp în beznă.
Omul – animalul care s-a desprins din el vrând să se apropie de cer.
Sărbătorile – bucurii ale așezării sufletului la masa speranței.
Prietenii – vin din visele, speranțele și durerile lor să ne vadă trăind în ale noastre, ne ajută să parcurgem drumul rămas, ușor sau greu.
Nădejdea - este ea o floare firavă și fără importanță, care nu crește decât printre stânci, în bătaia vânturilor furtunii? Floare prețioasă, parfum suav, vino și te sălășluiește în această inimă stearpă și pustiită...
Pretutindeni e cineva care așteaptă un semn de la un om bun – poate un animal, un pom, un om, poate Dumnezeu.
Trândăvia este o scurtătură spre moarte; a fi sârguincios este o cale a vieții; oamenii fără minte sunt leneși, pe când înțelepții sunt întotdeauna harnici.
Religiile au apărut în și din diversitatea de medii și interpretări ale existențialului ca faruri ce răspândesc încrederea că există cineva în spațiul la care nu știm ajunge și ne guvernează destinul.
Omul are capacitatea să-și instaleze universul propriu în orice crâmpei de spațiu disponibil. Univers cu univers se adună peste spații absente uneori și pe cer strălucește soarele, iar nopțile au stele care par mai durabile în trecerea lor.
Atâta timp cât ranchiuna rămâne în inimă, rămâne și mânia. Dar dacă ranchiuna dispare, va dispărea și mania.

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151152153154155156157158159160161162163164165166167168169170171172173174175176177178179180181182183184185186187188189190191192193194195196197198199200201202203204205206207208209210211212213214215216217218219220221222223224225226227228229230231232233234235236237238239240241242243244245246247248249250251252253254255256257258259260261262263264265266267268269270271272273274275276277278279280281282283284285286287288289290291292293294295296297298299300301302303304305306307308309310311312313314315316317318319320321322323324325326327328329330331332333334335336337338339340341342343344345346347348349350351352353354355356357358359360361362363364365366367368369370371372373374375376377378379380381382383384385386387388389390391392393394395396397398399400401402403404405406407408409410411412413414415416417418