Acasa             Autori             Categorii             Cautare     

MAXIME SI CUGETARI ANONIME

Spre unele idealuri se coboară.
Istoria secolului viitor este o carte albă. Dar sângele care o va împurpura, deja pulsează.
Idolatrizăm vulturii, deși găinile ne aduc servicii incomparabil mai mari.
Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpânește el tehnica, ci tehnica stăpânește pe om. Omul are iluzia că vorbește cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur.
Numai la om, furia se poate croniciza, generând ura.
De cele mai multe ori, urcăm pentru a privi de sus, sau pentru a fi priviți de jos.
Poezia e rouă sclipind în soare. Când această rouă îți udă încălțările începe proza vieții.
Rece, insensibil, nemișcat - omul acesta cred că e un zeu.
Am convenit ca lacrimile cerului să se numească ploaie.
Nu sunt omologate decât minunile săvârșite de profeți.
Suntem ceea ce facem în mod repetat, de aceea măiestria nu este un act, ci o deprindere.
Pinguinii. O pasăre poate trăi între ghețuri. Dar nici nu zboară, nici nu cântă.
Abia când am cunoscut-o pe șefa de salon, am înțeles ce reprezintă șarpele lui Esculap.
Educație. Când dai viață cuiva, lasă-i și modul de întrebuințare.
Artiștii văd lumea așa cum o pot ei transpune.
Oare câte genii ale picturii s-au ratat, din lipsă de vopsele de ulei.
Progres tehnic. În curând, în loc de in și cânepă, din pământ vor răsări articole textile.
Putem socoti om, acest imens aparat digestiv, prevăzut cu picioare?
Sunt replici care produc arsuri de gradul trei.
În fructele pomului să nu vezi generozitate, ci numai sete de continuitate.
Acest vânt, agitat ca un somn de contabil.
Am cunoscut un bătrân care vorbea cu pietrele, fără să știe că asta se cheamă prozopopee.
Cât de prevăzătoare a fost Natura! Nasul uman a fost astfel făcut, încât să poată susține ochelarii.
Când soarele ne privește sub alt unghi, vine primăvara.
Asemenea râurilor, mergem pe linia rezistenței minime, și viața noastră e un șir de meandre.
Pe vremuri, animalele conversau cu oamenii. Acum tac, convinse de inutilitatea oricărui dialog.
Insubordonarea muzelor e agasantă. Pregătesc hârtie pentru o epopee și totul se termină cu o epigramă.
Nu sunt nici măcar umbră. Sunt visul unei umbre.
Zero? El poate fi o sumă de infinite diferite.
Va veni vremea când pe plicurile de corespondență vom scrie planeta, sistemul solar și galaxia.

123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566676869707172737475767778798081828384858687888990919293949596979899100101102103104105106107108109110111112113114115116117118119120121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150151152153154155156157158159160161162163164165166167168169170171172173174175176177178179180181182183184185186187188189190191192193194195196197198199200201202203204205206207208209210211212213214215216217218219220221222223224225226227228229230231232233234235236237238239240241242243244245246247248249250251252253254255256257258259260261262263264265266267268269270271272273274275276277278279280281282283284285286287288289290291292293294295296297298299300301302303304305306307308309310311312313314315316317318319320321322323324325326327328329330331332333334335336337338339340341342343344345346347348349350351352353354355356357358359360361362363364365366367368369370371372373374375376377378379380381382383384385386387388389390391392393394395396397398399400401402403404405406407408409410411412413414415416417418